amintiri

Ce a urmat

Ziua se anunta una ploioasa inca de dimineata.Stropi mari de ploaie spalau geamul dormitorului cochet si ordonat.Maria deschide cu greu ochii si deodata constientizeaza ca e dimineata,inainte de ora cinci,va trebui sa se pregateasca de drum.De doi ani facea naveta la saizeci de km de oras,intr-un sat frumos din Tara Codrului unde suplinea pe un post de istorie si geografie desi specialitatea ei era cu totul alta.Ca sa fie alaturi de sot si mai ales de copil a acceptat acest post ,nu simtea nicio satisfactie,nu-i facea placere sa apara in fata copiilor dar nu avea ce face.Pleca dimineata devreme si se intorcea dupa miezul zilei.Mai tarziu si-a dat seama ca lui Mihai ii convenea acest lucru.Era persoana careia ii placea atat de mult sa aiba totul sub control,sa faca de capul lui tot ceea ce isi doreste.Maria avea incredere in el sau mai bine zis ii placea sa creada ca el are niste principii morale de la care nu se abate.Asta pentru ca de multe ori el i-a inoculat aceasta idee dar si pentru ca ea credea ca daca ea respecta niste reguli de bunsimt in casnicie si el ar face la fel.

Picurii grei de ploaie cadeau tot mai rar dovada ca ploaia a mai stat.Priveste cu multa dragoste spre Andrei,fiul ei de zece ani care dormea linistit zambind in somn.In fiecare dimineata pleca cu sufletul greu la drum,cu gandul la cum se va descurca aceata singur cu scoala,cu mancarea,inchisul si deschisul apartamentului.”Cat mi-as dori sa ma duca pana la autogara cu masina”se gandeste ea dar Mihai nu are de gand sa se trezeasca.Porneste la drum cu sufleetul incarcat,va ajunge la timp,se va intalni cu Amalia si Silvia,colegele ei de naveta si totul va reintra in normal.

amintiri, fapte de viata, locuri dragi

Ziduri de cuvinte

Am trecut azi pe la Maria.Era gânditoare,privea absentă pe fereastră de câte ori discuţia aluneca în direcţia copiilor, subiect întotdeauna deschis dar atât de dureros pentru amândouă.Mihai asista ca de obicei impasibil la discuţie, plictisit de lamentările noastre.Oricum el nu poate înţelege zbaterile unui suflet de mamă cu dorul în suflet.El n-a avut, nu are copii, încă un punct pe care n-a reuşit să îl marcheze în viaţă ca cel al serviciului pe care l-a pierdut după revoluţie şi nu a mai reuşit să-l recupereze.Aşa că Maria, ca multe femei din România a preluat cu mult curaj responsabilităţile  şi grijile familiei.Plictisit, Mihai părăseşte câmpul discuţiei îndreptându-se spre locul de zi şi de noapte,dormitorul, unde se trânteşte în patul imens cu intenţia de a urmări o emisiune sportivă,singurul lucru care îl pasionează.

-Mai poate sta tolănit în pat,fără să facă nimic toată ziua, o intreb a nu ştiu câta oară pe Maria.

-Ce mai întrebi şi tu, parcă nu l-ai cunoşte de atâţia ani, îmi răspunde ea resemnată.

-Eşti cu gândul departe, ai veşti de la Andrei?o intreb eu.

-Nu, nu m-a sunat de două săptămâni, ca de obicei şi tremură sufletul în mine de dor.

Andrei este baiatul ei din prima casatorie,sufletul ei.

Eu ştiu că nu l-a văzut de aproape doi ani, vorbesc la telefon.El e prea ocupat cu serviciul lui la Bucureşti,vrea să facă bani mulţi,vrea maşină puternică,casă,un copil.E drept că nici nora ei nu o poate suferi, cu toate că intre ele nu  a existat nicidată o discuţie prin care să-şi dea pe faţă sentimentele.Maria ţinea prea mult la fiul ei încăt să-i pună în pericol liniştea din familie.Prefera să ducă povara dorului cu demnitate zi după zi, lună de lună.

O privesc cu admiraţie, a rămas neschimbată.La cei cincizeci de ani ai săi e încă frumoasă.Părul strâns la spate abia poate stăpâni cârlioţii argintii care alunecă pe gâtul zvelt de căprioară speriată.Ochii ei mari şi albaştri păstreza stralucirea serilor de iarna cand frigul abia atinge razele reci din geamul curat.E înaltă, suplă,cu blugii bine mulaţi peste coapsele fine.”Cum a putut să o înşele”mă gândesc eu dar nu mai vreau să deschid rănile vechi, erau dureroase şi pentru mine.Maria trebăluieşte prin bucătărie în timp ce eu rememorez sorbind din cafea, episodul petrecut cam prin 90,imediat după revoluţie,Andrei avea vreo 10 ani, era în clasa a patra la doamna Ani, una dintre cele mai grozave învăţătoare de la şcoala opt,recunoscută în oraş pentru calitatea

dascălilor de acolo.Maria făcea naveta la vreo şaizeci de kilometri de oraş şi pleca dimineaţa la ora şase ca sa ajungă inapoi pe la 15-16.Era dăscăliţă dar venise din alt judeţ, unde era titulară, aşa că a luat un post unde i s-a oferit.

Nu concepea să stea acasă,fără serviciu,nici Mihai nu era de acord.El nu avea probleme,lucra în oraş, la o fabrică de maşini-unelte,mergea cu maşina,nu avea treabă.

Era 10 iunie, se apropia ziua ei de nastere dar nu prea se gandea la ea, stia ca va fi una obisnuita cum a fost de atatea ori.Nimeni nu se gandea sa ii faca vreo surpriza,de atatea ori a trecut neobservata incat aaproape ca s-a obisnuit.In schimb ea se zbatea sa faca tot felul  de pregatiri cand era ziua lui Mihai sau a lui Andrei.Ii  placea sa faca prajituri, mai ales pentru Andrei stiind cat este acesta de mancacios.

Cand a deschis ochii afara ploua cu galeata,stropi mari se izbeau in geamul dormitorului.Mihai dormea linistit,se trezea mai tarziu,mergea la serviciu cu masina si trebuia sa ajunga abia la sapte, era in oras,uneori il trezea si pe Andrei pe care Maria il pregatea de cu seara pentru scoala.Ii pregatea hainele, pachetul cu mancare,ghiozdanul.Era marisor, in clasa aIV-a se descurca singur cu cheia la gat.Pana cand s-a spalat,a baut o cafea ploaia parca a mai stat,nu mai batea cu atata putere in geam.Ce sa faca?trebuia sa plece la drum chiar daca ploua,autogara era destul de departe,ii trebuia o jumatate de ora ca sa ajunga .De acolo lua autobusul pentru a ajunge in satul din zona Codrenilor unde era profesoara.In autogara o asteptau Angela si Rodica,colegele de suferinta ,faceau naveta in aceeasi zona si se intalneau in fiecare zi.

Ploaia nu contenise nicio clipa fetele stateu la discutii in autogara fara sa verifice daca autobusul care le transporta plecase sau nu.Niciuna nu isi inchipuia ca acesta ar putea pleca fara ele din moment ce soferul le cunostea de doi ani ,stia unde fac naveta.

-V-ati facut planurile de lectie pentru azi?intreba Maria.

-lasa-ma cu planurile d lectie,cine crezi ca vine in satul asta,pe vremea asta sa ne controleze,raspunde Angela,oricum niciodata nu ma tin de plan,intotdeauna intervine ceva si trebuie sa ma adaptez,completeaza ea.

-Da,aidreptate,ma duc sa vad ce-i cu autobusul asta,ca nu putem sta aici fara niciun rost.